Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a hotărât ca regula privind cele cinci schimbări permise în timpul unei partide să se aplice şi în Cupa României, competiție care a ajuns în faza semifinalelor.
De asemenea, această regulă care a fosta probată și pentru play-off-ul/ play-out-ul Ligii 1, va fi aplicată și la barajjull pentur promovare//menținere în prima ligă a țării.
„Având în vedere modificarea temporară a Legilor Jocului aprobată de IFAB la propunerea FIFA, Comitetul Executiv al FRF, întrunit azi a decis ca până la finalul sezonului 2019/2020, echipele participante în Cupa României să poată efectua 5 înlocuiri pe toată durata desfăşurării jocului. Pentru a nu fi afectată cursivitatea jocului, acestea vor fi realizate în cel mult trei momente de întrerupere a partidei. În plus, cluburile participante în competiţie pot înscrie în raportul arbitrului un număr maxim de 20 de jucători, cu obligaţia ca 8 dintre aceştia să fie jucători formaţi la nivel naţional. Aceleaşi reguli se vor aplica şi la barajul de menţinere/promovare în Liga I”, se arată într-un comunicat postat pe siteul oficial al FRF.
Așa cum v-am informat anterior, o decizie similară a fost luată şi pentru competiţiile Liga I şi Liga II-a în Comitetul de Urgenţă al FRF din 21 mai, hotărâre care a fost validată de asemenea în şedinţa Comitetului Executiv.